Uneori, simt ca-mi sare inima de bucurie, simt cum renasc la nesfarsit si sunt ca un copil care vede pentru prima data culoarea sau miroase laptele prima oara, simt cum corpu-mi ramane mic si sufleteul imi flutura in vant. Ma transform, nu mai sunt eu, lumea nu mai e ca inainte... numai tu ramai la fel. Buna, calda, jucausa, luminoasa, copila, naiva... simt ca-mi cresc aripi, mi-e atat de dor de tine...
...iar alteori... alteori ma-ntreb, de ce-mi ceri sa-mi musc limba despicata? de ce sa mor cand tu te hranesti din mine? tu esti eu, nu ma lasa sa mor ca un sarpe, fa-ma corb. Voi trai din resturile tale si am s-aleg doar ce-i mai bun... da, pot sa-ti promit, o vreme ma va ajuta, voi supravietui din hoituri sute de ani... iar tu... tu vei renaste, te vei reincarna intr-o salcie plangatoare si te vei oglindi in luciul lacului. Ai sa crezi ca te privesti, dar nu, sunt niste alge, alte plante... altele ca tine ce-si cauta oxigenul, viata, sorele. Ai sa mori ca o salcie si nimeni nu te poate ajuta... nici macar tu. Poetii-ti vor exprima tristetea, pictori-ti vor canta despre miere si flori iar scripcarii-ti vor picta bustul si veninul scurs pe piept, iar tu n-ai s-auzi si n-ai sa vezi nimic din toate astea, ai sa-ti plangi dragostea si ea-ti va fi plaja caci ea nu stie altceva, e plaja si atat. Ea nu exista fara mare si nici marea fara plaja. Iar eu voi fi fost mort demult.