rationament irational

Ma intreb ce-i aia "sfant"? Sunt puncte de vedere egoiste. Este... ceva ce este al nostru si nu vrem sa-l impartim cu nimeni. Sau poate doar cu anumite fiinte alese pe spranceana. Sau pooate cu o singura fiinta, sau chiar nefiinta. Se numeste "sfant" acea fiinta, nefiinta, obiect, amintire etc ce a produs, a determinat anumite sentimente, simtiri, in noi, pe care nu le-am intalnit prea des sau chiar deloc si devine un punct de sprijin, un etalon pentru noi in eterna noastra comparatie, in cautarea a ceva mai bun, mai pur, mai puternic. Devine automat "sfant" daca-i mai presus de orice altceva din trecut, daca orice alta experienta cu care putem compara este mai slaba ca intensitate. Daca exista o fiinta care ne este "sfanta" si acea fiinta are anumite lucruri pe care le considera "sfinte", ele devin automat "sfinte" si pentru noi? probabil ca da. Dar daca acea fiinta isi pierde calitatea de "sfant", oare si acele lucruri ce devenisera "sfinte", isi pierd si ele aceasta calitate? Sau, adaca acea fiinta ramane "sfanta" noua dar ia-si pierde interesul pentru acele lucruri, iar ele nu mai sunt "sfinte" ei, devin acele lucruri automat banale noua? Dar daca noi avem deja anumite lucruri considerate "sfinte" si noua si unei alte fiinte, devine acea fiinta "sfanta" noua, automat? prin simpatie?... hmm, cred ca depinde de fiecare-n parte pentru ca fiinta aceea este veriga intre lucrul "sfant" si noi, la fel cum acel lucru "sfant" amandoura poate sa fie veriga catre dragostea celor doua fiinte si este foarte posibil sa asimilam acel lucru si sa devina al nostru, asa cum este la fel de probabil ca acel lucru sa fie veriga dintre noi si acea fiinta. Desi nu reusesc sa trag o concluzie logica, imi dau totusi o explicatie, nu exista fiinte, nefiinte, lucruri, materii etc care sa devina "sfinte" decat superficial, singurul lucru "sfant" este impresia ce ne-a ramas, acel sentiment, simtire. Si simtirea in sine poate deveni sfanta dar nu si ce a produs-o. Bun, acum, ce reprezinta pentru noi un sentiment sau o simtire de orice fel? e clar ca-i ceva tern, ceva ce dureaza sau are importanta pe o durata limitata si-ntrun context anume... Simtire... sentiment, majoritatea noastra credem ca acestea sunt lucruri terne si fara substanta, imaginatii... nepalpabile, fara substanta, sau oricum le-ati spune.... devine un paradox. Cineva spunea ca paradoxurile-s lacune in logica gandirii noastre sau paradoxul defineste o gandire incoerenta. Posibil, dar am demonstrat ca acele lucruri ce ne sunt "sfinte", acele lucruri ce ne sunt punct de sprijin, etalon, tocmai acelea-s fara substanta, imateriale, nu pot fi explicate rational, logic. Ele exista, poate chiar fara voia nostra. EXISTA. Putem oare sa tragem concluzia ca tocmai acele lucruri pe care le consideram aberatii ale imaginatiei noastre si nu acceptam ca ele sa fie integrate in imaginarul cotidian noua, tocmai acele lucruri sa ne arate calea, sa ne indrume? pai... daca-i asa atunci la ce mai e bun rationamentul? caci rationamentul nu face decat sa ne indeparteze de aceste sentimente, aceste simtiri ce par a fi adevarul absolut.... pana la urma aceste simtiri ne definesc lumea inconjuratoare, ele decid ce suntem si ce sunt ceilalti... ele sunt calea catre adevar, sau, calea irationala catre adevarul absolut.